Sprijin integrare și incluziune socială

Probează GRATUIT protezele auditive în centrele Soundservice din toată țara.

★★★★★
(4.97)

Recomandat de peste 7200 de pacienți

Consultații

Specialiști cu experiență în protezarea auditivă

Proteze auditive

Aparate auditive de ultimă generație

Service

Reparații, indiferent de producător

Auz

Hipoacuzie, cauze, simptome și recuperare

Promoții

Incluziune socială pentru persoane cu dizabilități

TechAssist contribuie la creșterea incluziunii socio-economice a persoanelor cu dizabilități pentru un parcurs de viață independentă prin facilitarea accesului la tehnologii asistive și de acces. În cadrul proiectului se vor acorda 4307 vouchere pentru achiziția de tehnologie asistivă și de acces, în valoare maximă de 39.900,00 lei / voucher acordat.

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) în parteneriat cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) au lansat Proiectul „Incluziune socială pentru persoane cu dizabilități prin tehnologii asistive și de acces - TECH ASSIST”, proiect cofinanțat de Uniunea Europeană cu durata de 36 de luni (01.09.2024 - 31.08.2027).

1
Eligibilitate

Persoane cu dizabilități pentru care mediul social, neadaptat deficiențelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale și/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu șanse egale la viața societății, necesitând măsuri de protecție în sprijinul integrării și incluziunii sociale.

  • 4307 persoane cu dizabilități (copii și adulți)
Minori și adulți cu măsură de ocrotire
  • Au domiciliul sau reședința pe teritoriul României
  • Sunt încadrați în grad de handicap, cu certificat valabil la data înscrierii în grupul țintă, eliberat de Comisia pentru Protecția Copilului județeană sau locală a sectorului municipiului București, și anexa acestuia
  • Sunt reprezentați legal de părinți sau tutori care depun documentația necesară
  • Să nu fi beneficiat de finanțare pentru tehnologie asistivă, în ultimul an până la data înscrierii în grupul țintă, din fonduri publice/europene/decontată CNAS pentru aceeași sub-clasă conform Inventarului al Tehnologiilor Asistive și de Acces Recunoscute Internațional, cu Evidențierea Disponibilității pe Piața Națională (clasificarea ISO 9999:2022), cu excepția persoanelor care suferă de deficiențe bilaterale, pentru care s-a decontat un singur produs/dispozitiv, dar care însă nu acoperă complet nevoia bilaterală a solicitantului
  • Să nu fi beneficiat de subvenționarea dobânzii de la bugetul de stat pentru achiziționarea unui dispozitiv asistiv și de acces pentru aceeași sub-clasă conform clasificării ISO 9999:2022
Adulți fără măsură de ocrotire
  • Au domiciliul sau reședința pe teritoriul României
  • Sunt încadrați în grad de handicap, cu certificat valabil la data înscrierii în grupul țintă, eliberat de comisiile de evaluare complexă județene sau locale ale sectoarelor municipiului București, sau decizie de încadrare în grad de handicap, eliberată de Comisia superioară de încadrare în grad de handicap din cadrul ANPDPD, împreună cu actele doveditoare ale calității de reprezentant legal, acolo unde este cazul, și anexa acestuia
  • Să nu fi beneficiat de finanțare pentru tehnologie asistivă și de acces, în ultimii trei ani, din fonduri publice/europene/decontată prin CNAS pentru aceeași sub-clasă conform Inventarului Tehnologiilor Asistive și de Acces Recunoscute Internațional, cu Evidențierea Disponibilității pe Piața Națională (clasificarea ISO 9999:2022), cu excepția persoanelor care suferă de deficiențe bilaterale, pentru care s-a decontat un singur produs/dispozitiv, dar care însă nu acoperă complet nevoia bilaterală a solicitantului
  • Să nu fi beneficiat de subvenționarea dobânzii de la bugetul de stat pentru achiziționarea unui dispozitiv asistiv și de acces pentru aceeași sub-clasă conform clasificării ISO 9999:2022
2
Preînscriere

01 - 15 octombrie 2025

Solicitantul completează câmpurile cu datele solicitate, pe site-ul ANPDPD, singur/cu ajutorul unui membru al familiei/ prieten/tutore/părinte sau cu sprijinul experților de grup țintă, dacă este cazul.

Completarea formularului
  • Selectarea județului de domiciliu/reședință
  • Completarea numelui și prenumelui solicitantului
  • Completarea numelui și prenumelui părintelui/reprezentantului legal
  • Completarea CNP-ului solicitantului
  • Completarea CNP-ului părintelui/reprezentantului legal
  • Completarea adresei de domiciliu/reședință
  • Completarea adresei de e-mail
  • Completarea numărului de telefon
  • Completarea tipului de handicap
  • Completarea gradului de handicap
  • Completarea numărului și datei de emitere a certificatului/deciziei
  • Bifarea acordului pentru furnizarea documentelor justificative
  • Bifarea acordului privind prelucrarea datelor
  • Apăsarea butonului „Trimite cererea”

După completarea formularului de preînscriere, solicitantul va primi numărul de înregistrare și ulterior va fi contactat de către expertul grup țintă alocat județului de domiciliu.

3
Înscrierea în grupul țintă

Fiecare persoană care și-a transmis intenția de participare în cadrul proiectului va fi contactată de către expertul de grup țintă.

Expertul va analiza formularul și va întocmi lista persoanelor pre-înscrise, apoi va comunica documentele necesare pentru înscrierea în grupul țintă. Documentele necesare pentru întocmirea dosarului pot fi completate cu ajutorul expertului și trebuie prezentate atât în original, cât și în copie.

Dacă sunt îndeplinite toate condițiile de eligibilitate, se completează Formularul de înregistrare individuală, semnat de expert și solicitant. După completare, solicitantul devine persoană înscrisă în grupul țintă

Documente necesare
  • Declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal
  • Act de identitate (după caz: certificat de naștere + CI părinte, CI adult)
  • Copie certificat de încadrare în handicap + anexa
  • Copie hotărâre judecătorească pentru reprezentantul legal al adultului pus sub interdicție
  • Copie decizie medicală privind capacitatea de muncă
  • Formularul de înregistrare individuală
  • Declarație de angajament și etnie adult / reprezentant legal
  • Alte documente justificative solicitate de Autoritatea finanțatoare
4
Evaluarea nevoii

Analiza nevoilor este realizată de către expert, care identifică domeniile ce necesită îmbunătățiri, precum viața independentă, educația sau integrarea profesională. În baza acestei analize, se emite o recomandare din partea medicului sau a specialistului relevant.

Pentru produsele non-medicale, este necesară o recomandare din partea unui specialist, cum ar fi logopedul, psihologul sau terapeutul ocupațional. Specialistul este responsabil față de domeniul de funcționare și tipurile de produse.

Recomandarea emisă are o valabilitate de 12 luni, iar reevaluarea se impune în cazul în care situația beneficiarului se modifică sau la expirarea acestui termen. Fișa de evaluare este semnată de expert și de beneficiar, constituind baza procesului de selecție.

5
Validarea și acordarea e-voucherului

Validarea dosarelor este realizată de experți, iar voucherele sunt acordate în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute. Beneficiarii trebuie să își creeze un cont pe platforma RNTAA și să încarce documentele necesare pentru procesarea cererii. Ulterior, experții A4.2 efectuează validarea finală a dosarelor, asigurând conformitatea datelor și eligibilitatea solicitantului.

După validare, solicitantul selectează produsul dorit, iar voucherul digital este emis și transmis către furnizor. Există posibilitatea de a schimba produsul sau furnizorul o singură dată, în termen de cinci zile de la emiterea voucherului. Voucherul poate fi anulat în cazul modificării gradului de handicap al beneficiarului, iar persoanele care nu mai doresc să participe pot renunța voluntar la statutul de membru al grupului țintă.

6
Îți suntem aproape

Te așteptăm în centrele Soundservice din toată țara pentru a discuta cu specialiștii noștri despre protezele auditive de care ai nevoie, pe care le poți proba GRATUIT.

Audiograma ta gratuită așteaptă

Este simplu și rapid. Programează-ți acum audiograma pentru a descoperi mai multe despre auzul tău.

Ce spun pacienții noștrii?